Nu a existat niciun semn de contagiere după concertul test desfăşurat pe 27 martie în Barcelona, la care au participat 5.000 de spectatori, au afirmat marţi organizatorii, relatează publicația The Brussels Times, citând presa spaniolă.
Așadar, la două săptămâni după concertul susţinut de trupa Love of Lesbian, toţi participanţii au realizat teste PCR şi ”nu există niciun semn care să sugereze că vreo contagiere a avut loc în timpul evenimentului”, a declarat Josep Maria Llibre, medic în cadrul spitalului Germans Trias i Pujol din localitatea Badalona.
„Cu o ventilaţie optimizată, teste antigen şi purtarea măştii, putem garanta un spaţiu sigur”, a adăugat acesta.
În afara testelor şi a măştilor FFP2, ventilaţia precum şi capacităţile de primire în spaţii precum toaletele au fost strict controlate.
Experimentul este unul dintre puţinele desfăşurate în Europa pe scena muzicală actuală.
Un alt concert-test a avut loc la începutul lui martie în Olanda, cu participarea a 1.300 de persoane.
Și edilul orașului Cluj Napoca, Emil Boc, a spus că ar vrea să organizeze în orașul său un concert experiment, precum cel de la Barcelona, pentru a analiza dacă riscul de infectare cu COVID-19 este atât de mare.
Boc spune că „un orizont cât mai repede anunțat pentru redeschiderea acestor activități ne va ajuta pe noi să susținem și mai bine campania de vaccinare”. În acest sens, Boc a dat un exemplu de convingere a populației: „Dacă le spunem de acum că «va fi UNTOLD din august», foarte mulți vor merge să se vaccineze. Vom reuși numai prin vaccinare să doborâm Covid-19”.
Eu sunt convins că vom avea festivaluri în acest an. Și la Cluj, și în toată țara. Condiția va fi să ai ambele doze de vaccin făcute și să treacă două săptămâni de la a doua doză” a spus Emil Boc